ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN NR. 2 (82) / MARTIE 2021 EDITORIAL

Daniel Dragomirescu, “Comunism, nazism, covidism”, p. 1

ORIZONTURI POETICE, p. 2 - 10

Nicolae Crepcia (România), Donald Riggs (Statele Unite), Michael White (Statele Unite), Gregory Vincent St. Thomasino (Statele Unite), Kees van Meel (Olanda), Morelle Smith (Regatul Unit), Douglas Lipton (Regatul Unit), Ruben van Rompaey (Olanda)

ORIZONTURI FRANCEZE, p. 11 - 16

Jacklynn Beckman, Pascal Dague, Frédéric Fort, Emmanuel Mère, Patrick Rozenfeld, Marie Cholette (Canada), Devis Grebu (Franţa)

ORIZONTURI HISPANICE, p. 17 - 42

María Alejandra Vidal Bracho (Chile), Fernando Alonso Barahona (Spania), Alberto Cecereu (Chile), Mónica Gómez (Chile), Francisco Sánchez (Spania), A. Rafael Mérida Cruz-Lascano (Guatemala), Arturo Hernández Fuentes (Mexic), Yasmín Navarrete (Chile), Lila Calderón (Chile), Daniel Frini (Argentina), Alicia Danesino (Argentina), Verónica Grunewald Condori (Chile), Patricio Henríquez Lorca (Chile), Vicente Barberá Albalat (Spania)

INTERVIURI, p. 42 - 45

Oksana Sudakova (Ucraina)

ORIZONTUL PROZEI, p. 46 - 59

Ettore Fobo (Italia), “Caso” Gilles St-Onge (Canada), “Féminisme et désir amoureux” Radu Igna (România), “22 decembrie, la mijlocul zilei” Jean-Claude Sartelet (Franţa), “Retour à la maison” E.A.C. Lenoble (Franţa), “L’Argent du monde” Isabelle Ugo (Franţa), “Évasion crépusculaire” Catherine Mirande (Franţa), “Préface” Francisco Da Cunha (Brazilia), “Chacun dans son coin...”

ORIZONTUL ARTELOR, p. 60 - 61

Florie la Plume (Franţa), “L'aventure καρηβαρία continue!”

TRIBUNA LIBERĂ, p. 61 - 68 Raymond Walden (Germania), “Freedom Defines Humanity” Ioan Stanomir (România), “Pandemia şi suprimarea libertăţilor” Noëlle Arnoult, “Notre amie Ginette, maman et moi et les horreurs de l’EPHAD”

_________________________________________________

TRADUCERI

Monica Dragomirescu, Noëlle Arnoult, Daniel Dragomirescu, Elena Ţăpean, Raymond Walden (Germania)

FELIZ PRIMERO DE MARZO! HAPPY 1 MARCH!

HEUREUX 1er MARS! LA MULTI ANI DE 1 MARTIE!

ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN 2 (82) / 2021. COMING SOON.

ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN NR. 1 (81) / IANUARIE – FEBRUARIE 2021

EDITORIAL

Daniel Dragomirescu, “OLC la începutul unui nou deceniu”, p. 1

RECENZII LA ZI Ion Lazu, “Două cărţi”, p. 2

ORIZONTURI POETICE, p. 5 - 14

Nicolae Crepcia (România), Donald Riggs (Statele Unite) Michael White (Statele Unite), Kees van Meel (Olanda) Douglas Lipton (Regatul Unit), Ettore Fobo (Italia) Arturo Hernández Fuentes (Mexic), Gociante Patissa (Angola)

ORIZONTURI FRANCEZE, p. 14 - 23 Jacqueline Beckman, Pascal Dague, Frédéric Fort Emmanuel Mère, Patrick Rozenfeld Gilles St-Onge (Canada), Marie Cholette (Canada)

ORIZONTURI UMANISTE

Ioan Stanomir (România), “Era digitală şi iluzia libertăţii”, p. 23 Edgar Morin (Franţa), “Temoignage”, p. 25

ORIZONTUL PROZEI

Morelle Smith, “The Buoyancy of the Craft”, p. 26 Radu Igna (România), “6 ianuarie 1990”, p. 28 Daniel Dragomirescu, “Pe uliţele satelor”, p. 32 E.A.C. Lenoble (Franţa), “In Trumpy veritas” (2), p. 34

LES BILLETS D’HUMEUR

Noëlle Arnoult (Franţa), “La Révolte”, p. 36

NOTRE ENCART Jean-Claude Sartelet, p. 37 - 41

ORIZONTUL ARTELOR

Oksana Sudakova (Ucraina), p. 41 Florie La Plume (Franţa), p. 42 Catherine Mirande (Franţa), p. 44

UNE PROFESSION DE FOI

Raymond Walden, “Manifiesto cosmonómico”, p. 44 - 48

BRAZILIA 2021 Francisco da Cunha, “Momentros de spleen”, p. 48

DEBUT 2021 Francisco Sánchez (Spania), p. 50

L’HOMME AVANT TOUT, p. 51 - 52

De la Résolution APCE no 2361 / 27 01 2021

TRADUCERI

Monica Dragomirescu, Noëlle Arnoult, Daniel Dragomirescu, Elena Ţăpean, Raymond Walden (Germania), Chokri Omri (Tunisia)

 

HLC - TODO EL MUNDO EN UNA REVISTA

"SWEET FRANCE", SWEET SOCIAL MEDIA.

LA  PRESSE S'INQUIETE SUR LE VIRAGE SECURITAIRE DE MACRON.

"DULCE FRANTA, DULCE MEDIA SOCIALA".

PRESA E INGRIJORATA DE VIRAJUL

SECURISTIC AL LUI MACRON.

 

Daniel Dragomirescu, Pe uliţele satelor

Meseriile şi comerţul ţărănesc s-au practicat multă vreme mai mult pe uliţele satelor. Omul nu trebuia să se ducă neapărat la meşter acasă sau la prăvălia negustorului pentru a-şi acoperi vreo nevoie. Negustorii şi meseriaşii ambulanţi veneau ei la oameni, ştiindu-le bine nevoile fără vreo şcoală de marketing. Nu treceau toţi odată şi nici nu se suprapuneau cu toţii în acelaşi anotimp. După negoţ şi meserie, avea fiecare timpul şi anotimpul său: unii treceau dimineaţa devreme, alţii pe la prânz, alţii după-amiaza. Unii doar vara sau toamna, alţii în tot timpul anului. Cine dintre cei cu tâmplele mai albite nu-şi aminteşte de negustorul de geamuri, “geamorul”, cum i se mai spunea prin satele din sud. Anunţul prin care îşi vestea trecerea era un demn şi prelung:

-Geamuri, haaai la geaaaaamuri!...

Vocea lui avea timbrul ei distinct. Doar unul era meşterul care se ocupa cu geamurile. Căra în spate, precum un Sisif mântuit de truda lui zadarnică, vreo duzină de geamuri aşezate într-un fel de cutie mare de scânduri, mai înaltă decât el, cu opritori şi prinsă bine cu chingi de umeri, ca o raniţă de soldat. Nu l-am chemat niciodată, dar cine avea nevoie de el îl oprea la poartă. Geamorul nu era doar cel care vindea geamurile, ci şi meşterul care le tăia pe măsură şi le prindea în cadrul ferestrelor care dintr-un motiv sau altul îşi pierduseră sticla. Odată ce-şi termina treaba, o pornea mai departe pe uliţele satului cu raniţa lui, vestindu-şi trecerea cu strigarea:

-Geamuri, haaai la geaaaamuri!

Geamorul circula mereu, fiindcă geamuri se spărgeau tot timpul anului, dar cel mai mult i se auzea glasul din primăvară şi până în toamnă. Iarna, pe zăpezi şi pe ger, se odihnea la gura sobei şi îşi făcea perechi noi de opinci sau de ciubote pentru la primăvară.

Pe la sfârşitul verii şi la începutul toamnei, era timpul dogarului. Acest meseriaş nu avea nimic de vândut ca geamorul, ci doar de dres. Ţinea pe umăr un fel de desagă cu toate sculele meseriei lui, ciocane, cleşti, smoală, dălţi, raşpele şi altele de care ştia el mai bine şi îşi vestea apariţia anunţându-se cu voce modulată, descendendo şi apoi crescendo, ca la bâlci:

-Re-par butoaaaaie, re-par butoaaaaie! Şi cine nu avea pe timpul ăla de reparat butoaie care plesniseră şi aveau nevoie de doage noi? Dealul din marginea dinspre răsărit a satului era plin cu viile oamenilor, iar butoaiele se foloseau din tată-n fiu, de pe vremea lui Pazvante Chioru. Nu trebuiau decât călfătuite sau drese pe ici pe colo de dogar, ca să mai ţină încă pe-atât.

Primăvara, dar mai ales vara, pe căldurile mari, era timpul spoitoreselor. Era mai mare dragul să le vezi desculţe, în fustele lor colorate fistichiu, cu barişul tuflit până peste sprâncene, cu câte două-trei căldări agăţate pe umăr, şi să le auzi glasul piţigăiat, psalmodiind sacadat pe nas ca hogea la slujbele lui Allah:

-Spoi tingiiiri, spoi tingiiiiri!...

Strigarea spoitoreselor avea două tempouri, ambele rapide, dar diferite ca registru: cuvântul “tingiri” era intonat cu o octavă mai sus. Ceea ce făcea diferenţa în comparaţie cu anunţul geamorului şi al dogarului, era nu strigarea în sine cu mesajul ei distinct, ci modul în care era debitată. Dacă cei doi meseriaşi făceau pauze mai scurte sau mai lungi între strigările lor, ca să-şi mai tragă sufletul sau ca să tragă din ţigară, spoitoresele îşi repetau strigarea maşinal şi fără nici o pauză. Ca o melodie strepezită slobozită dintr-o flaşnetă şi care îţi zgâria timpanul. Uneori, ascultându-le, aveai impresia că se auzea cotcodăcitul unei găini speriate de guzgan pe când stătea în cuibar şi se pregătea să se ouă. Strigătele spoitoreselor nu încetau decât atunci când spoitoresele nu se mai vedeau.

Daniel Dragomirescu, En las callejuelas de los pueblos

Los oficios y el comercio campestre se han practicado durante mucho tiempo especialmente en las callejuelas de los pueblos. Uno no tenía que ir necesariamente a la casa del artesano o al puesto del negociante para cubrir alguna necesidad. Los negociantes y los artesanos ambulantes iban ellos a las casas de la gente, conociendo bien sus necesidades sin ninguna escuela de marketing. No pasaban todos a la vez ni tampoco coincidían en la misma temporada. Según el negocio y el oficio, cada uno tenía su momento y su temporada: algunos pasaban temprano en la mañana, otros al mediodía, otros en la tarde. Algunos sólo en verano o en otoño, otros durante todo el año. Quién de los que tienen las canas más verdes no se acuerdan del negociante de vidrios, el “vidriero”, como solían decirle en los pueblos del sur. El anuncio mediante el cual avisaba su paso era un digno y prolongado:

- ¡Vidrios, paaasen por viiiiidrios!...

Su voz tenía un matiz peculiar. Era uno solo el artesano que se encargaba de los vidrios. Cargaba sobre su lomo, como un Sisifo redimido de su esfuerzo inútil, una docena de vidrios colocados en una especie de caja extensa de tabla, más alta que él, con topes y atada a los hombros con correas, como un morral de soldado. Nunca lo he llamado, pero el que lo necesitaba lo paraba en el portón. El vidriero no era únicamente el que vendía los vidrios, sino también el artesano que los cortaba a la medida y los acomodaba en las ventanas que por alguna u otra razón habían perdido su vidrio. Una vez que terminaba su trabajo, continuaba su camino a lo largo de las callejuelas de los pueblos con su morral, anunciando su paso con el grito:

- ¡Vidrios, paaasen por viiiiidrios!

El vidriero circulaba todo el tiempo, ya que vidrios se rompían durante todo el año, pero su voz se escuchaba sobre todo desde la primavera hasta el otoño. En invierno, durante la nieve y las heladas, descansaba junto a la estufa de leña y confeccionaba nuevos pares de “opinci” (el calzado tradicional de los rumanos, desde los más viejos tiempos – nota del traductor) o de botines para la primavera.

A finales del verano y a principios del otoño, llegaba la temporada del barrilero. Este artesano no tenía nada para vender como el vidriero, sino sólo para reparar. Tenía colgado de su hombro un tipo de zurrón con todas las herramientas de su trabajo, martillos, tenazas, alquitrán, escoplos, escofinas y otras que él conocía mejor y notificaba su llegada anunciándose con voz afinada, descendendo y después crescendo, como en una feria:

- ¡Arre-glo barriiiiiles, arre-glo barriiiiiles!

¿Y quién no tenía en esos tiempos que arreglar barriles que habían reventado y necesitaban nuevas duelas? La colina del lado oriental del pueblo estaba llena de las viñas de la gente, y los barriles se usaban de padre a hijo, desde tiempos de antaño. Sólo tenían que ser pulidos o reparados acá y allá por el barrilero, para que siguieran perdurando.

En primavera, pero sobre todo en verano, durante las grandes canículas, era la temporada de las estañadoras. Resultaba tan grato verlas descalzas, con sus faldas coloridas estrafalariamente, con una pañoleta cubriéndoles hasta las cejas, con dos o tres baldes colgando de su hombro, y escuchar su voz aguda, salmodiando de manera intermitente y nasalizada similar a los imanes durante los rezos musulmanes:

- ¡Estaño caldeeeros, estaño caldeeeeros!...

El grito de las estañadoras tenía dos tempos, ambos rápidos, pero distintos como registro: la palabra “calderos” era entonada una octava más alto. Lo que la diferenciaba del anuncio del vidriero y del barrilero no era el grito en sí con su mensaje distinto, sino el modo en el que era vocalizado. Si los dos artesanos hacían pausas más cortas o más largas entre sus llamados, para respirar un poco o para fumar un cigarrillo, las estañadoras repetían su llamado maquinal y sin ninguna pausa. Como una canción irritante emitida por un organillo que te arañaba el tímpano. A veces, escuchándolas, tenías la impresión de que se escuchaba el cacarido de una gallina asustada por las ratas de alcantarilla mientras estaba en su nidal y se preparaba para poner sus huevos. Los gritos de las estañadoras no cesaban hasta que las estañadoras dejaban de verse.

Traducción por Monica Dragomirescu

 

RAYMOND WALDEN (GERMANY)

Manifiesto cosmonómico

El derecho a la libertad de pensamiento se manifiesta a través de doce Tesis Cosmonómicas. Estas representan una invitación de otorgar el debido respeto a cada persona en parte. Igualmente, a través de estas se recurre a la dignidad de adoptar una posición firme contra el principio destructivo que domina el mundo entero desde los tiempos más remotos bajo la lucha egoísta por el poder, que se manifiesta entre los individuos, los grupos e incluso las naciones completas inducidas a error.

Preámbulo. La naturaleza evoluciona y se desarrolla en conformidad con un lote de leyes arbitrarias. Esto quiere decir que los principios protectores de la vida coexisten con los destructivos. Desde este punto de vista, la naturaleza no conoce ni la compasión, ni el compromiso. Sin embargo, el cerebro humano adquiere mediante la educación la capacidad de domar las leyes de la naturaleza y de aprovecharlas para poder hacer la vida agradable y asegurar una muerte fácil, natural, que surja en el momento oportuno.Con esto se entiende especialmente el hecho de que el egoísmo no puede constituir el fundamento de la humanidad. Es necesario, en cambio, un individualismo fuertemente conectado a una sociedad en desarrollo, donde el ser humano se sitúa por encima de cualquier meta artificial.

Primera Tesis Cosmonómica: La dignidad humana La dignidad representa el valor supremo del hombre. Este valor es incontestable.

Segunda Tesis Cosmonómica: Igualdad de derechos Todas las personas nacen con derechos iguales. Los títulos nobiliarios son anacrónicos; las distinciones eclesiásticas o militares, así como los títulos académicos, ofrecen estrictamente informaciones con respecto al cargo ocupado en el campo laboral, pero ellos no pueden jugar ningún papel en la vida pública. La emancipación total de los sexos no implica una igualdad entre mujeres y hombres, sino la valoración de los distintos rasgos de cada uno.

Tercera Tesis Cosmonómica en contra del crimen Nadie tiene derecho a quitarle la vida a alguien, a menos que lo haga en defensa propia.

Cuarta Tesis Cosmonómica: Muerte digna Cada persona tiene derecho a una muerte digna, a través de la libertad de elegir acabar con su sufrimiento y el permiso de ponerle fin a sus días, preferentemente conforme a un decreto otorgado con antelación, en vida.

Quinta Tesis Cosmonómica: Sexualidad La sexualidad humana es originalmente una cuestión privada y está relacionada con la dignidad humana debido al control directo de la pareja involucrada.

Sexta Tesis Cosmonómica: Los servicios sociales La sociedad tiene la obligación de asegurarle atención médica, educación y un lugar de trabajo a cada persona.

Séptima Tesis Cosmonómica: El éxito individual El éxito profesional de cada uno dependerá de la justa competición de talentos y competencias. Los cárteles y las corporaciones sacan provechos injustificables.

Octava Tesis Cosmonómica: La economía participativa Las propiedades y los méritos adquiridos gracias al trabajo honrado deben ser respetados. La ley de la herencia debe pensarse en perspectiva, de tal manera que se evite el desarrollo de los grandes propietarios de terrenos y se estimulenen todos los aspectos las clases medias. La honestidad implica la demostrabilidad y la transparencia del sistema económico entero y se rechazan las explotaciones del capitalismo para constituir una economía humana participativa que reduzca y finalmente erradique la pobreza.

Novena Tesis Cosmonómica: La visión sobre el mundo Puede haber conversaciones democráticas con respecto a las visiones sobre el mundo, y cada una de estas visiones será tolerada sólo en caso de que excluya la violencia. El adoctrinamiento y el misionarismo entran en conflicto con el desarrollo individual de una mente intelectual.

Décima Tesis Cosmonómica: El medio ambiente El medio ambiente pertenece a todos los humanos, así como todos los humanos pertenecen al medio ambiente. Como tal serán protegidos los animales, las plantas y la naturaleza, y la explotación de los recursos naturales a favor de unos cuantos individuos será un hecho reprobable.

Undécima Tesis Cosmonómica:La causalidad Teniendo en cuenta todos los modos de pensar, el método científico, basado en la lógica y en un razonamiento causal es de lejos el más adecuado para apoyar la dignidad humana y para ofrecer respeto al individuo. La religión y el esoterismo son métodos bien conocidos de sometimiento y opresión de los creyentes a través de los “dioses” y de sus representantes, concebidos por el hombre.

Duodécima Tesis Cosmonómica: Democracia De todos los sistemas de gobierno, la democracia tiene la constitución más favorable, pero sin duda es necesaria una mejoría inmediata de esta. Los parlamentos deben deshacerse de cualquier lobby de los distintos grupos de interés. Los parlamentarios, elegidos de manera democrática, deben seguir su propia conciencia y liberarse de cualquier tipo de coerción del partisanado. El Estado y la Iglesia deben separarse. Los medios de comunicación deben ser independientes del control político y de las visiones de los editores. La concentración mediática, impuesta por la fuerza por los editores poderosos, no puede existir en una sociedad democrática. Las campañas electorales no son más que una sutil forma de manipulación. El dinero no puede constituir de ninguna manera un motivo para adoptar cierta posición política.

 

The Cosmonomic Manifesto

The right for freedom of thought is manifested in twelve Cosmonomic Theses. They are an invitation to respect reasonably every single person. In addition dignity demands for a firm stand against destructiveness that is ruling archaically over the globe as a selfish power struggle of single persons, cliques or even misled peoples.

Preamble. Nature is following evolutionary developments according neutral laws. This means that there are life protecting as well as life destroying principles. In this view nature is without mercy and without compromise. But human brains are enabled by education to humanize the laws of nature and gain profit from them to enjoy life and ease the natural and convenient dying. This is a particular understanding that egoism can’t be the basis of humanity. Instead an individualism is needed, which is bound to an improving human society that regards the human being superior to any created ideal.

1st Cosmonomic Thesis: Human Dignity There is no higher value than the human dignity. It is unimpeachable.

2nd Cosmonomic Thesis: Equal Rights All people have equal rights from the very beginning of life. Peerage is anachronistic, clerical and military rankings as well as academic degrees give information about functions within the world of labor, but don’t play any roll in public life. Complete gender emancipation does not indicate equalization of men and women but the appreciation of their supplementary gender-specific differences.

3rd Cosmonomic Thesis: Non-killing Commandment Nobody has the right for killing a person except in the case of selfdefence.

4th Cosmonomic Thesis: Dying with Dignity Everybody is entitled to dying in dignity by choosing ease of pain and death grant preferably after early decree during lifetime.

5th Cosmonomic Thesis: Sexuality Human sexuality is original private affair and depends only from human dignity under free control by the involved partners.

6th Cosmonomic Thesis: Social Care The society is obliged to grant health-care, education and labor to every person.

7th Cosmonomic Thesis: Personal Success There is a fair competition of talent and ability for professional success. Cartels and combines take advantage without justification.

8th Cosmonomic Thesis: Economy of Participation Properties and merits that were established by honest work must be respected. The laws of inheritance have to be put into perspective in order to avoid big landowners and to encourage in any concerns the middle-classes. Honesty stands for provability and transparency of the whole economic system and rejects the exploiting capitalism to establish a humane economy of participation that reduces and finally defeats poverty.

9th Cosmonomic Thesis: View of the World There might be democratic discussions about the views of the world, they have to be tolerated as far as they are free from violence. Indoctrination and missionary work come into conflict with the individual development of intellectual mind.

10th Cosmonomic Thesis: Environment The environment belongs to all people in the same way as all people belong to the environment. The result of that is: Protection of animals, plants and landscape and the condemnation of the exploitation of natural resources just for the benefit of some individuals.

11th Cosmonomic Thesis: Causality Considering all methods of thinking, it is to say that the causal-logical, scientific method is by far the most reliable one to support human dignity and to give respect to the individual. Religion and esoteric faith are well-known patterns of subduing and oppressing the believers via man-made “Gods” and their representatives.

12th Cosmonomic Thesis: Democracy Comparing the systems of states, democracy is the most favorable constitution, nevertheless there is an urgent need for further developments. Parliaments must get rid of any lobbies of the various groups. Members of parliament, elected democratically, have to follow their own conscience and must be free from compulsion of party-spirit. The state and the churches (religions) have to be separated. Public media must be independent from political control, from influences taken by editors. Media concentration, forced by mighty editors, are not compatible with democratic societies. Election campaigns are nothing better than subtle manipulations. Money is absolutely no reason for coming into any political position.

(from the book "The Pitfalls of the Interim Human”, Bibliotheca Universalis, 2015)

See Walden's website here: https://raymond-walden.blogspot.com/

Spanish version by Monica Dragomirescu

English version by Raymond Walden

 

THE WORLD WILL BE A COSMONOMIC WORLD OR IT WILL BE NOT AT ALL

LUCRECIA SERVIN (ARGENTINA)

 

No debemos olvidar

La ciencia biológica pretende que el enemigo sea el virus, cuando de existir un virus deberá serlo también el actual totalitarismo financiero y depredador del medio ambiente, disfrazado de democracia. Si se privara a los políticos de sus ingresos, ¿cuánto tiempo duraría la pandemia? El fanatismo militante hoy domina en la Argentina, actúan unidos y organizados. Sigue vigente desde que fue instaurado con la política de Juan Domingo Perón, aún hoy domina en las cabezas argentinas. Combinan revolución, violencia, racismo. La angustia y el pánico son estados anímicos que permanecen en la población argentina. Frente a la aparente imagen de cuidado y asistencia que el gobierno de turno intenta mostrar por el Covid-19, la oposición denuncia que los “superpoderes” otorgados al jefe de Gabinete violan la Constitución Nacional. Los bloques opositores consideran un atropello de las facultades propias del Congreso. Con el pretexto de la pandemia de coronavirus, el presidente Alberto Fernández retomó una de las prácticas más cuestionadas del kirchnerismo: el manejo de los recursos presupuestarios sin límites, ni control del Congreso. En el decreto de necesidad y urgencia dictado, el Poder Ejecutivo aumentó 498 millones de pesos el gasto público y además suspendió el total del 5 % que establecía el artículo 37 de la ley de administración financiera para reasignar las partidas del presupuesto. Eventualmente, el jefe de Gabinete, podrá disponer de “superpoderes” presupuestarios para manejar los recursos públicos a discreción. El kirchenerismo propone que el Estado se quede con parte de las empresas a las que ayuda por la pandemia. Cuando la emergencia haya pasado, salgamos de nuestras casas y veamos el paisaje en ruinas que habrán dejado, la falta de trabajo, la inestabilidad familiar, pero estará bien porque ellos dirán: “el gobierno te salvó la vida” y la amenaza será otro virus, el virus del hambre y la pobreza. No debemos olvidar que responsable de la catástrofe no es solo el presidente, sino también la vicepresidente, que se oculta a sus espaldas, a salvo de sus delitos pasados y de las decisiones presentes del gobierno. En conclusión, no debemos olvidar, sí recordar quiénes han tergiversado todos los ideales para acrecentar su poder y su riqueza personal, miserables criminales que han corrompido la república. Tres movimientos en el poder han destruído durante décadas a la sociedad argentina: el rosismo, el peronismo y el kirchenrismo. Todos han sido movimientos políticos extremadamente demagógicos. Un día al fin tendrá que caer el juicio de la historia sobre ellos.

Nu trebuie să uităm

Știința biologică pretinde că dușmanul este virusul, pe când, dacă există un virus, acesta trebuie să fie și actualul totalitarism financiar și prădător din mediul înconjurător, deghizat în democrație. Dacă ar fi privați politicienii de veniturile lor, cât timp ar dura pandemia? Fanatismul militant astăzi domină în Argentina, acționează uniți și organizați. Încă e în vigoare, de când a fost instaurat odată cu politica lui Juan Domingo Perón, chiar și în ziua de azi domină mințile argentinienilor. Un amestec de revoluție, violență, rasism. Neliniștea și panica sunt stări de spirit care rămân în populația argentiniană. Înaintea aparentei imagini de griji și ajutor pe care guvernul de serviciu încearcă s-o arate pentru Covid-19, opoziția denunță că “superputerile” acordate șefului Guvernului încalcă Constituția Națională. Grupurile din opoziție o consideră o încălcare a atribuțiilor specifice Congresului. Cu pretextul pandemiei de coronavirus, președintele Alberto Fernández a reluat una dintre practicile cele mai dezbătute ale kirchnerismului: întrebuințarea resurselor bugetare fără limite și fără control din partea Congresului. În decretul stării de nevoie și urgență declarate, Puterea Executivă a mărit cu 498 milioane de pesos cheltuielile publice și, în plus, a suspendat totalul de 5% stabilit de articolul 37 din legea administrației financiare pentru a redistribuit balanța bugetară. Eventual, șeful Guvernului va putea dispune de “superputeri“ bugetare pentru a gestiona resursele publice discreționar. Kirchnerismul propune ca Statul să păstreze o parte din firmele pe care le ajută din cauza pandemiei. Când urgența se va fi terminat, vom ieși din casele noastre și vom vedea peisajul de ruine pe care ni-l vor fi lăsat, șomajul, instabilitatea familiară, dar va fi bine pentru că ei vor spune “guvernul ți-a salvat viața“, iar amenințarea va fi alt virus, virusul foametei și al sărăciei. Nu trebuie să uităm că responsabilul de această catastrofă nu este doar președintele, ci și vicepreședintele, care se ascunde în spatele lui, la adăpost de delictele lui trecute și de deciziile actuale ale guvernului. În concluzie, nu trebuie să uităm, ci să ținem minte cine au fost cei care au tergiversat toate idealurile pentru a-și mări puterea și avuția personală, mizerabili criminali care au corupt republica. Trei mișcări ale puterii au distrus, timp de câteva decade, societatea argentiniană: rosismul, peronismul și kirchnerismul. Toate au fost curente politice extrem de demagogice. Într-o bună zi, va trebui să cadă judecata istoriei asupra lor. 

Traducere de Diana Dragomirescu

EDGAR MORIN: TEMOIGNAGE

J 'ai été surpris par la pandémie mais dans ma vie, j'ai l'habitude de voir arriver l'inattendu. L 'arrivée de Hitler a été inattendue pour tout le monde. Le pacte germano-soviétique était inattendu et incroyable. Le début de la guerre d'Algérie a été inattendu. Je n'ai vécu que pour l'inattendu et l'habitude des crises. En ce sens, je vis une nouvelle crise énorme mais qui a toutes les caractéristiques de la crise. C 'est-à-dire que d'un côté suscite l'imagination créative et suscite des peurs et des régressions mentales. Nous recherchons tous le salut providentiel, mais nous ne savons pas comment. Il faut apprendre que dans l'histoire, l'inattendu se produit et se reproduira. Nous pensions vivre des certitudes, des statistiques, des prévisions, et à l'idée que tout était stable, alors que tout commençait déjà à entrer en crise. On ne s'en est pas rendu compte. Nous devons apprendre à vivre avec l'incertitude, c'est-à-dire avoir le courage d'affronter, d'être prêt à résister aux forces négatives. La crise nous rend plus fous et plus sages. Une chose et une autre. La plupart des gens perdent la tête et d'autres deviennent plus lucides. La crise favorise les forces les plus contraires. Je souhaite que ce soient les forces créatives, les forces lucides et celles qui recherchent un nouveau chemin, celles qui s'imposent, même si elles sont encore très dispersées et faibles. Nous pouvons nous indigner à juste titre mais ne devons pas nous enfermer dans l'indignation. Il y a quelque chose que nous oublions : il y a vingt ans, un processus de dégradation a commencé dans le monde. La crise de la démocratie n'est pas seulement en Amérique latine, mais aussi dans les pays européens. La maîtrise du profit illimité qui contrôle tout est dans tous les pays. Idem la crise écologique. L ' esprit doit faire face aux crises pour les maîtriser et les dépasser. Sinon nous sommes ses victimes. Nous voyons aujourd'hui s'installer les éléments d'un totalitarisme. Celui-ci n'a plus rien à voir avec celui du siècle dernier. Mais nous avons tous les moyens de surveillance de drones, de téléphones portables, de reconnaissance faciale. Il y a tous les moyens pour surgir un totalitarisme de surveillance. Le problème est d'empêcher ces éléments de se réunir pour créer une société totalitaire et invivable pour nous. À la veille de mes 100 ans, que puis-je souhaiter ? Je souhaite force, courage et lucidité. Nous avons besoin de vivre dans des petites oasis de vie et de fraternité.

Profil

Edgar Nahoum, dit Edgar Morin, né le 8 juillet 1921 à Paris, est un sociologue et philosophe français. À partir des années 1950, il occupe une place en vue dans la sociologie française. Penseur de la complexité, il définit sa façon de penser comme “constructiviste” en précisant : « c’est-à-dire que je parle de la collaboration du monde extérieur et de notre esprit pour construire la réalité ». Auteur d’un oeuvre vaste, dont “L’Homme et la Mort” (1948), “Le Cinéma ou l’Homme Imaginaire” (1956), “Le paradigme perdu: la nature humaine” (1973), “Pour une politique de civilisation” (2002), “Le Monde moderne et la question juive” (2006), “Changeons de voie: Les leçons du coronavirus” (2020) et bien d’autres. Décorations: la Légion d’Honneur. Nombreux prix, dont Prix Viareggio (1989). Docteur honoris causa de plusieures universités, dont l’Université de Milan.

(Lire plus dans HLC 1 (81) / 2021)

DONALD RIGGS

(STATELE UNITE)

 

Timing

I write poems irrespective of dates

on the calendar, in part because days

seem so similar to me in this lock-

down, when time is flowing but there's a lack

of distinguishing marks to allow me

to notice the slight differences my

mind picks up on: some days they collect trash

that I've set out on the sidewalk in trash

barrels--I'd say "cans," but these are plastic,

which has made them more portable; plastic

is lighter, if less durable, than those

metal cans we used to have, although those

we used to have were fluted, like columns,

those strong, upright, Corinthian columns.

 

Temporizare

Scriu poezii indiferent de datele

din calendar, în parte fiindcă zilele

mi se par atât de asemănătoare în această

stare de alertă, când timpul curge,

dar lipsesc mărcile distinctive pentru a-mi permite

să consemnez slabele diferenţe

pe care le culeg cu mintea mea: în unele zile

se adună gunoiul pe care l-am depus pe trotuar în

pubele – aş vrea să spun „cutii”,

dar sunt din plastic, care le-a făcut mai portabile; plasticul

este mai uşor, chiar dacă mai puţin durabil decât

acele cutii metalice pe care le aveam, deşi

acelea aveau caneluri, ca nişte coloane,

acele puternice, verticale coloane corintice.

 

Traducere de Daniel Dragomirescu

ISA GUERRA

(SPANIA, CANARE)

 

AMPLIA LIBERTAD DE LA NATURALEZA

Del viento

que modela

y esculpe

los árboles

las dunas y las olas.

De un campo

con los frutos

de la tierra.

De un mar libre

por el que transitamos.

 

VASTA LIBERTATE A NATURII

A vântului

ce modelează

şi sculptează

arborii

dunele şi valurile.

A terenului

cu roadele pământului.

A mării libere

pe care o traversăm.

 

BUROCRACIA

Permisos papeles

burocracia,

para vivir

para morir,

para ir a ver tu casa

o como están los animales,

para ponerles agua,

dice el poder ejecutivo

en los medios.

 

BIROCRAȚIE

Hârtii aprobate

birocrație,

pentru a trăi

pentru a muri,

pentru a merge să-ți vezi casa

ori ce mai fac animalele,

pentru a le pune apă,

spune puterea executivă

în presă.

Traducere de Monica Dragomirescu

(Din cartea “El Tiempo de las hoja. Vremea frunzelor”, în curs de publicare în colecţia “Bibliotheca Universalis”)

TRIBUNA LIBERĂ. LA TRIBUNE LIBRE

 

IOAN STANOMIR (ROMÂNIA)

Era digitală şi iluzia libertăţii

 

   Ceea ce era digitală aduce este iluzia libertăţii- sentimentul de a fi parte a comunităţii globale în sânul căreia ideile , imaginile şi sunetele circulă cu o viteză ce desfide imaginaţia, sentimentul de a fi, în limitele propriului tău cont de reţea socială, un creator ce intră în contact cu cei asemeni lui, sentimentul de a participa la conversaţia universală hrănită de milioanele de voci ale utilizatorilor.

   Dar această iluzie a libertăţii, prezentă în vieţile noastre cu agresivitatea unui poster publicitar, nu este decât o iluzie, iar dincolo de faţada glamour a miracolului tehnologic se află erodarea, treptată şi inexorabilă, a posibilităţii individului de a-şi exercita liberul-arbitru. Era digitală este, în toată splendoarea ei, un timp în care supravegherea, intruziunea, cenzura, dictatul ideologic au devenit parte din rutina existenţei. În era digitală nu se mai ard cărţi şi nu se mai alcătuiesc , în biblioteci, fonduri inaccesibile: este de ajuns o singură apăsare de buton pentru ca viaţa intelectuală şi politică să se încheie, o dată cu închiderea unui cont. În era digitală brutalitatea pompierilor-incendiatori este înlocuită cu sofisticarea tehnologică, dar pasiunea cu care oamenii- carte sunt urmăriţi de adepţii gândirii unice este aceeaşi. În era digitală domesticirea şi îndoctrinarea sunt elogiate ca forme de ameliorare a firii omeneşti: asemeni celor din veacul trecut, arhitecţii acestui experiment au ambiţia de a fi creatorii unui om nou.

(a se citi articolul integral în numărul 1 (81)/ ianuarie – februarie 2021

al revistei “Orizont literar contemporan”)

 

L’ère numérique et l’illusion de la liberté

   Ce qui apporte l’ère numérique c’est l’illusion de la liberté – ce sentiment d’être une part de la communauté globale au sein de laquelle les idées, les images et les sons circulent à une vitesse qui défie l’imagination, le sentiment d’être, aux limites de son propre compte de réseau sociale, un créateur qui vient en contact avec ses semblables, le sentiment de participer à la conversation universelle nourrie par les millions de voix des utilisateurs.

   Mais cette illusion de la liberté, présente dans nos vies avec l’agressivité d’une affiche publicitaire, n’est qu’une illusion, car au delà de la façade “glamour” du miracle tecnologique se trouve l’errosion, progressive et inexorable, de la possibilité de l’individu d’exercer son libre arbitre. L’ère digitale est, dans toute sa splendeur, un temps ou la surveillance, l’intrusion, la censure, le diktat idéologique sont devenus une part de la routine de l’existence. Dans l’ère numérique on ne brûle plus de livres et on ne compose plus, dans les bibliothèques, des fonds inaccessibles: il suffit d’appuyer un simple bouton pour que la vie intelectuelle et politique finisse, à la fois a la fermeture d’un compte. Dans l’ère numérique la brutalité des pompiers-incendiateurs est remplacée par la sophistification tecnologique, mais la passion avec laquelle les hommes-livres sont surveillés par les adeptes de la pensée unique reste la même. Dans l’ère numérique la domestication et l’endoctrinement sont ellogiées comme formes d’amélioration de la nature humaine: tel à ceux du siècle dernier, les architectes de cet expériment nourissent l’ambition de créer un “homme nouveau”.

(à lire l'article intégral dans le numéro 1 (81) / 2021 de HLC)

Traducere de Daniel Dragomirescu

La era digital y la ilusión de la libertad

Lo que trae la era digital es la ilusión de la libertad - el sentimiento de ser parte de la comunidad global donde las ideas, las imágenes y los sonidos circulan a una velocidad que desafía la imaginación, el sentimiento de ser, entre los límites de tu propia cuenta de red social, un creador que entra en contacto con sus semejantes, el sentimiento de participar en la conversación universal alimentada por las millones de voces de los usuarios.

Pero esta ilusión de la libertad, presente en nuestras vidas con la agresividad de un cartel publicitario, no es más que una ilusión, y más allá de la fachada glamour del milagro tecnológico se encuentra la erosión, gradual e inexorable, de la posibilidad del individuo de hacer uso de su libre albedrío. La era digital es, en todo su esplendor, un tiempo en el que la supervisión, la intrusión, la censura, el dictado ideológico se volvieron parte de la rutina existencial. En la era digital ya no se queman libros y ya no se constituyen, en bibliotecas, fondos inaccesibles: basta con una sola pulsación de tecla para que la vida intelectual y política concluya, una vez cerrada una cuenta. En la era digital la brutalidad de los bomberos-incendiarios es sustituida por la sofisticación tecnológica, pero la pasión con la que la gente-libro es perseguida por los partidarios del pensamiento único es la misma. En la era digital la domesticación y el adoctrinamiento son elogiados como formas de mejoría del temperamento humano: tal y como los del siglo pasado, los arquitectos de este experimento tienen la ambición de ser creadores de un hombre nuevo.

(leer el artículo integral en el número 1 (81)/ enero-febrero de 2021 de la revista "Horizonte literario contemporáneo")

Traducere de Monica Dragomirescu

Profil

IOAN STANOMIR (13 mai 1973, Focşani) este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. Printre volumele publicate se numără Conştiinţa conservatoare: Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută: Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008), Spiritul conservator: De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete şi memorie: Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010), Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii: Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul şi pasiunea moderaţiei (Humanitas, 2013), Sfinxul rus: Idei, identităţi şi obsesii (2015), Comunism inc. (alături de Angelo Mitchievici, Humanitas, 2016). Cel mai recent volum al său este un eseu despre Revoluția din Octombrie: Rusia, 1917: Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și autoritarism (Humanitas, 2017).

ANDRÉS MORALES (CHILE)

UBI SUNT

Un mundo que ya no conozco.

 

¿Dónde están los maestros de las piedras,

aquellos que domaron los colores?

¿Dónde están, dime, no los príncipes

ni las águilas de imperios ya caídos,

sino el que quiso quebrar a la palabra,

el que hundió sus manos

en la música del agua?

 

Tal vez en las alturas

o en el infierno mismo.

 

Yo sé que no conozco al mundo en su derrota.

 

UBI SUNT

O lume pe care nu o mai cunosc.

 

Unde sunt meșterii pietrelor,

cei ce au îmblânzit culorile?

 

Unde sunt, spune-mi, nu prinții

nici vulturii imperiilor deja prăbușite,

ci acel care a vrut să sfâșie cuvântul,

acel care și-a cufundat mâinile

în melodia apei?

 

Poate în văzduh

sau însuși în flăcările iadului.

Eu știu că nu cunosc lumea în înfrângerea sa.

 

(del libro “Premonición del vacío. Premoniţia neantului”,

“Bibliotheca Universalis”, 2020)

 

Version rumana por Monica Dragomirescu

 

Perfil cultural

Andrés Morales nació en Santiago de Chile en 1962. Es Licenciado en Literatura por la Universidad de Chile y Doctor en Filosofía y Letras con mención en Filología Hispánica por la Universidad Autónoma de Barcelona (España). Ha publicado veinticinco libros de poesía entre los que destacan: Por ínsulas extrañas (1982); Lázaro siempre llora (1985); No el azar/Hors du hasard (traducción al francés, París, 1987); Ejercicio del decir (1989); Verbo (1991); Vicio de belleza (1992); Visión del oráculo (1993); Escenas del derrumbe de Occidente (1998 y 2014, nueva versión revisada); Réquiem (2001); Izabrane Pjesme/Poesía Reunida (traducido al croata, Zagreb, Croacia, 2002); Demonio de la nada (2005); Los Cantos de la Sibila (2008); Poemas/Pjesme (traducido al croata, 2011); Antología breve (2011), Escrito (Santiago, 2013; Madrid, 2014); Poemas Escogidos/Poezii alese (versión en rumano, Bucarest, 2014); Écrit dans un miroir (Escrito, traducido al francés, París, 2015), Esencial (Antología, 1982-2014); A los muertos (Argentina, 2016); Tránsfugo (2017); Antología esencial (Madrid, 2018); Variaciones sobre “La Pantera” y otros poemas (2018); Escrito en Glagolítico (2018), Paese de occhi i sogni (traducido al italiano, Roma, 2019) y Antología Poética (Madrid, 2020). Su obra poética se encuentra parcialmente traducida a trece idiomas y ha sido incluida en más de sesenta antologías chilenas y extranjeras y en un gran número de revistas literarias nacionales y del exterior, siendo distinguida con diferentes reconocimientos nacionales e internacionales entre los que destacan: Premio Manantialde la Universidad de Chile (1980), Premio Internacional Miguel Hernándezal mejor poeta joven latinoamericano (Buenos Aires, Argentina, 1983), Beca Pablo Neruda (1988), Beca de Hispanista extranjero (como poeta y académico investigador) del Ministerio de Asuntos Exteriores de España (Madrid, 1995), Fondo Nacional de las Artes de Chile 1992 y 1996, Beca de Creación Literaria para escritores del Consejo Nacional de la Cultura y las Artes de Chile en los años 2001, 2004 y 2008. Premio Nacional de Poesía “Pablo Neruda” 2001, Primer Premio en el XII Concurso Internacional de Poesía “La Porte des Poètes” de París (Francia),2007, Premio Hispanoamericano “Andrés Bello” 2014 de Madrid, España (por el conjunto de su obra poética) y el Premio de Ensayo “Centro Cultural de España” en sus versiones 2002 y 2003. Desde el año 2007 es miembro de la Academia Chilena de la Lengua y del Instituto de Chile y, desde el año 2014, de la Academia Hispanoamericana de Buenas Letras de Madrid, España. En el año 2019 es elegido vicepresidente de esta academia. De igual forma, Andrés Morales es autor de una serie de libros de ensayos y ediciones de importantes libros de poesía española, hispanoamericana y europea. Actualmente desarrolla su escritura poética juntamente con sus clases de Taller de Poesía, de Literatura Española Clásica y Contemporánea y de Poesía Chilena en la Universidad de Chile donde se desempeña como Profesor Titular.

MICHAEL WHITE (UNITED STATES)

SKYDANCING: EXCERPTS FROM CHAPTER II (3)

The next day David and Richard were ready to travel to a nearby town and dropped Keith and Marilyn off at the train station. This initial visit to India was the beginning of the path that Richard Alpert took in the direction of the guru Neem KaroliBaba, under whose teachings he was to take the name Ram Dass. Richard had generously given Keith and Marilyn a sample of the acid that he had brought with him, along with some extraordinary STP. Alpert distributed these gifts unstintingly throughout his pilgrimage in India and they were certainly the best psychedelics that Keith and Marilyn ever experienced. David and Richard had taken a mule excursion off the trails in Kashmir. They recommended that Keith and Marilyn go there next and told them about a pilgrimage to a special sacred cave. David even anted up some cash to help with expenses. At Pahalgam, the base camp for their trek, they connected with a guide, a Muslim who hired out his mules and let them sleep in his canvas tents. They trekked for four days back into the high mountains. They were at 17,000 feet and felt like they were sitting in the clouds. Far above them, on the other side of a glacial field, they glimpsed their destination: the Amarnath cave, a well-known pilgrimage destination for followers of Shiva. The cave is associated with Sri Amarnath, a manifestation or emanation of Shiva. In the cave there was a massive ice lingam representing Shiva. On the pilgrimage path through the sacred mountains the weather was often severe and, in any year, several of the thousands of Hindu pilgrims from the plains die in falls over the edge of the path, within or without their palanquins. Once Keith and Marilyn arrived in the vicinity of the cave they chose this spectacular location to take the LSD they had gotten from Richard Alpert. During this trip Keith reported that “Buddhafields of altered awareness” appeared during a period of sunshine between showers of rain. Being at 17,000 feet above sea level gave Keith and Marilyn a very special buzz. During the height of the trip they both saw the monkey face of Hanuman in the cliffs of a distant mountain. As they approached the mouth of the cave it appeared like the entrance to a gigantic cathedral. Deep inside was a chamber with an ice stalagmite that was worshiped as the lingam of Shiva. It waxed and waned with the seasons, growing during the rainy season, waning during the dry months. While, at that time, the cave was popular as a pilgrimage destination, in recent years the number of pilgrims has greatly increased until now up to 400,000 people come to visit during the rainy months. The naturally-occurring lingam created out of ice in the depths of a cave was a rare, if not singular, phenomenon. The lingam reaches a height of over six feet. Inside the cave a continuous line of pilgrims were chanting “Hara HaraMaha Dev” and “Om Nama Shivaya”. The chants reverberated off the interior walls of the cave, the air was thick with incense, and the floor of the cave was covered with flower petals and coins. As Keith and Marilyn approached the lingam they joined in the chants and moved forward in wonder and awe, swept along by the energy of the crowd. The inner chamber was filled with a wild spirit of devotional frenzy as people celebrated having arrived at this special spot where they experienced the Shiva lingam in person. Keith and Marilyn stayed in the cave for over an hour, finding places to stand out of the main path where they could observe the pilgrims arriving and leaving in a steady stream. They found a small side chamber that was steeped in silence, broken only by the hum of the mantras echoing off the walls as the pilgrims streamed by. The ancient walls of the cave stood silent like some warehouse where time was stored. The whole place felt alive with energy. It was as if they were inside the body of the earth and could feel the life force of the earth itself. There was a vibratory sense that made the rocks feel alive; the cave walls lost their solidity and were instead an extension of all life, a manifestation of the pure translucent energy of the earth, of the cosmos, the same as their own flesh and blood. Their eyes became the eyes of the earth, the eyes of the universe seeing itself from the inside out. They felt the consolation of the continuum of all life, the life force of the cave, the life force of their bodies, the life force of the other pilgrims, the life force of the very air, all a great continuum, its silent solace reaching across time and space, concentrated, distilled there where countless generations of pilgrims had come to experience the numinous wonder of the earth itself. In their altered state the cave had a dream-like mythic quality too powerful, too deliberate to be ignored. The mythic ambiance within the cave transcended the normal range of thought and experience. It captured something inherent in the human spirit, something that reached into the shared spirit of the earth that gave birth to human nature, something beyond the duality of subject and object, something that rendered a deep melodious concentrated insight into the oneness of all consciousness. They were filled with a dizzying revelation of the mystery of being itself, and felt a haunting illumination unbound by time or mental categories, as if they were participants in a great mystery play. Finally their eyes met and they knew it was time to leave. When they came out they were standing in front of a flower-covered hillside. They retraced their steps across the glacier and rode the mules down the mountain trails. 

About this author

J. M. White (born in 1948) is an anti-authoritarian, anti-religious, anti-establishment dues paying member of the underground. His short stories, poems, interviews, essays and reviews have appeared in magazines worldwide. He did graduate study in Phenomenology at Duquesne University and holds an MA in Philosophy from Vanderbilt. He has attended summer sessions of the Jack Kerouac School of Disembodied Poetics at Naropa Institute, where he studied with Allen Ginsberg, William Burroughs and Gregory Corso. He has been a student of Tibetan Buddhism for over twenty years and has studied with the Dalai Lama, Khenchen Palden Sherab Rinpoche, Keith Dowman and Namkhai Norbu. He has traveled widely including visiting sites such as Lhasa, Tibet, Stonehenge and Avebury in England, Carnac and the Vezere Valley in France, Machu Picchu in Peru, Chichen Itza and Uxmal in Mexico, Chaco Canyon, Poverty Point and Cahokia in the United States; as well as the pueblos of the Zuni, Hopi and Taos Nations. He lives in rural Tennessee. The poetry collection Confidential Advice for the Unconventional debunks several contemporary myths related to identity and offers a series of poetic clear-cut reflections on philosophical concepts such as time, truth, nature, language or beauty. It is a bilingual collection inspired by esoteric thought, with adiacent pages in English and Romanian. Showing the poems in parallel with their translation functions as an invitation for bilingual readers to visualize the translator’s choice and think about other possible versions. Translation is considered here an open process.

HLC au début d’une nouvelle décennie

Nous voilà au début de l’an de grâce 2021.

2020 fût une année qui a soumis à une dure épreuve notre entreprise culturelle universaliste. La revue “Orizont littéraire contemporain” a réussi a traverser ces temps difficiles et a conclu 2020 par l’apparition du numero 6 (80) / novembre-decembre 2020. Certains amis et collaborateurs, comblés par les difficultés, ont cessé de nous accompagner. Pourtant en octobre dernier, à Dijon, notre rédaction frrançaise, dirigée parfaitement par Noëlle Arnoult, a organisé avec succès, en collaboration avec la mairie dijonnaise, la deuxième édition de la manifestation interculturelle de HLC. On a eu comme invités et participants: Pascal Dague, Fr. Fort, Dilshad Questani, Jean-Claude Sartelet, Olivier Lechat, Gil de Bert, l’artiste photographe Farjanel, entre autres.

2020 fut aussi, malheureusement, l’année ou nous avons perdu, succésivement, deux bons amis et collaborateurs: l’écrivaine française Dana Lang et le poète britannique Richard Livermore. Requiescat!

La collection “Bibliotheca Universalis” a continué à son tour, en dépit de ces temps de peste. Néanmoins 17 nouveaux livres furent publiés dans cette collection, du numéro 211 au numéro 227, en incluant des auteurs de Roumanie, France et Tunisie. Une apparition singulière lors de l’année dernière fut le livre (en français et roumain) “De Paris à Bucarest en poésie” par Noëlle Arnoult. Nous avons réussi en même temps une apparition inédite, le livre (en arabe, anglais et roumain) “Trickles of Tears at Dawn” par le poète tunisien Chokri Omri.

Restent à nos côtés nos bons amis Morelle Smith et Douglas Lipton (du Royaume Uni), Donald Riggs et Michael White (des États Unis), Eduardo Sanguinetti (Argentine), tout comme les collaborateurs de France et de Roumanie.

Nous espérons que 2021 sera une année favorable a notre entreprise universaliste. Bonne année à tous!

DANIEL DRAGOMIRESCU

Rédacteur en chef de la revue “Orizont littéraire contemporain”

 

A new decade for CLH

Here we are now in the hopefully graceful brand new year 2021!

The last year 2020 was indeed daunting and ready for plight for our cultural universalist enterprise. The review “Contemporary Literary Horizon” (CLH) has nevertheless sustainably continued to make its way through these hard times and has thus chosen to mark the end of the year 2020 with the arrival of its number 6 (80) November-December 2020. A number of friends and collaborators, faced with hurdles, have unfortunately failed to go on accompanying us. Worth noting as regards the last October in the eastern French city Dijon was the springboard of our cultural event carried out with good success by our French editorial team perfectly conducted by Noëlle Arnoult. The event was hence organized in collaboration with the mayor of Dijon marking the birth of the second edition of CLH cross-cultural manifestation. Our invited guests and participants were: Pascal Dague, Fr. Fort, Dilshad Questani, Jean-Claude Sartelet, Olivier Lechat, Gil de Bert, the artist and photographer Farjanel, among others.

Sadly, 2020 was also a year in which we lost two good friends and collaborators successively: the French writer Dana Lang and the British poet Richard Livermore. May their souls Rest In Peace! Requiescat!

Notwithstanding the daunting “covidic” times, the convoy’s wheels of “Bibliotheca Universalis” collection, in its good turn, have kept rolling. 17 new books were published in this collection, from issue 211 to 227 by authors from Romania, France and Tunisia. A particular appearance was made by the book entitled “From Paris to Bucharest in Poetry” (in French and Romanian) by Noëlle Arnoult. Then, came to light an all-new book (in Arabic, English and Romanian) entitled “Trickles of Tears at Dawn” (دُمُوعٌ دَوَافِقٌ فِي الفَجْرِ) by Tunisian poet Chokri Omri.

Our good friends Morelle Smith and Douglas Lipton (from the United Kingdom), Donald Riggs and Michael White (from the United States), Eduardo Sanguinetti (Argentina), as well as the collaborators from France and Romania have felt at home and remained with us.

It is our hope that 2021 will be a favorable year for our universalist endeavor to bloom and thrive. To everyone we say Happy New Year!

DANIEL DRAGOMIRESCU

Editor-in-chief of CLH (English version translated by Chokri Omri)

 

OLC la începutul unui nou deceniu

Iată-ne la începutul anului de graţie 2021.

2020 a fost un an care a pus la grea încercare întreprinderea noastră culturală universalistă. Revista “Orizont literar contemporan” a reuşit să traverseze aceste vrenuri grele şi a încheiat anul 2020 cu apariţia numărului 6 (80) / noiembrie-decembrie. Unii prieteni şi colaboratori, copleşiţi de dificultăţi diverse, au încetat să ne mai însoţească. Totuşi, în octombrie anul trecut, la Dijon, redacţia noastră franceză, foarte bine condusă de Noëlle Arnoult, a organizat cu succes a doua ediţie a manifestării interculturale a OLC. Au fost prezenţi ca invitaţi şi participanţi: Pascal Dague, Fr. Fort, Dilshad Questani, Jean-Claude Sartelet, Olivier Lechat, Gil de Bert, artistul fotograf Farjanel, printre alţii.

2020 a fost, din nefericire, şi anul în care am pierdut, succesiv, doi buni prieteni şi colaboratori: prozatoarea franceză Dana Lang şi poetul britanic Richard Livermore. Odihnească-se în pace!

Colecţia “Bibliotheca Universalis” a continuat la rândul său, în pofida acestor timpuri de ciumă. Nu mai puţin de 17 cărţi noi au fost publicate în această colecţie, de la numărul 211 şi până la numărul 227, incluzând autori din România, Franţa şi Tunisia. O apariţe singulară în cursul anului trecut a fost cartea bilingvă (în română şi în franceză) “De Paris à Bucarest en poésie” de Noëlle Arnoult. Am reuşit, în acelaşi timp, o apariţie inedită, cartea trilingvă (în arabă, engleză şi română) “Trickles of Tears at Dawn” a poetului tunisian Chokri Omri.

Rămân alături de noi bunii noştri prieteni Morelle Smith şi Douglas Lipton (din Regatul Unit), Donald Riggs şi Michael White (din Statele Unite), Eduardo Sanguinetti (Argentina), ca şi colaboratorii din Franţa şi din România.

Sperăm că 2021 va fi un an favorabil pentru întreprinderea noastră universalistă. Tuturor le urăm “La mulţi ani!”

 

DANIEL DRAGOMIRESCU

Redactor sef al revistei "Orizont literar contemporan"